Ca o zapada a copilariei cernuta peste infinit... Astazi m-am desprins de tarm... am plecat sus, dincolo de mine, de tine, de toata povestea ciudata, de evenimente ce nu ne apartin si pe care le-ai lasat sa tropaie in mica noastra poveste... Ah, nu am nevoie sa imi spuna nimeni nimic, nici chiar tu.. am o inima plina de acuitate... Mi-a placut in poveste.. As fi vrut sa raman acolo.. era un bob de roua, era un trandafir inca nedeschis, era un parfum ce incepea sa se construiasca incet, incet... era o poveste... Dar nu ai avut grija de ea.. Ai lasat-o la indemana crizelor tale, la indemana momentelor proaste.. la indemana ocupatiilor vulgare, practice, materiale, la indemana diurnului... Ce pacat, putea fi un pic de lumina in negura.. putea fi un luceafar al sperantei.. pe cerul nostru indigo..poate ca am plans, poate ca am regretat, poate ca am asteptat sa faci ceva ... dar nu s-a intamplat nimic... O mare, uriasa indiferenta, ca o siberie incrancenata a orgoliilor tale.. Si deodata am simtit ca ma sufoc... Am simtit ca nu sunt vinovata pentru nimic si, mai ales, pentru prima data am simtit ca nu merit sa ma las tarata in intuneric, in umbra povestii.. In himera ei, in iluzie... In spatele scenei, intre mecanisme care nu imi apartin, nu fac parte din talentul meu vital.. mai departe nu mai stiu... Dar ... am tasnit deodata si sufletul meu s-a desprins si s-a dus in zbor sus, foarte sus... Dincolo de mine, de tine, de mica poveste zdrentuita... Si pentru o clipa, pentru mai multe, am respirat linistea albastrie, pura, de dincolo de stele... Ca o zapada a copilariei cernuta peste infinit...
Si cand te gandesti ce frica imi era de detasare...
Si cand te gandesti ce frica imi era de detasare...