Cicatrici

Intre mine si tine ai trasat un hotar. Stiu ce este dincolo de granita dar nu vreau sa privesc. Nu stiu cand sau cum a aparut si uneori nu stiu nici de ce. Banuiesc doar. Vrei sa te uit. Dar cum as putea sa te uit cand toate gandurile mele incep si se termina cu tine? Sufletul meu este brazdat de urme adanci lasate de privirea ta. Le port cu mine peste tot si uneori le pipai ca sa ma asigur ca sunt acolo. Asa te am mai aproape. Stii cand mi-ai lasat prima cicatrice? Atunci cand ti-am spus ca am nevoie de tine si tu ai izbucnit in ras. Cum putea fi atata cruzime intr-un hohot de ras? Au urmat altele, multe la numar, pe unele le-ai vindecat chiar tu, in altele ai turnat sare pentru ca stiai ca mie imi pasa. O particica din mine se revolta impotriva ta si ma indemna sa plec dar simteam ca mor putin si ma opream din drum.
Poate ca am vrut sa vad ceva acolo unde era un mare nimic si totusi am simtit cum privirea ta ma urmarea din umbra. As fi vrut sa fiu “umbra umbrei tale, as fi putut sa inventez cuvinte pe care doar tu le-ai fi inteles … dar … as fi putut sa te si mint asa cum am facut-o de multe ori. Tristetea din privirea ta ma alunga si ma chema inapoi si in felul asta pendulam intre un azi fara sfarsit si un maine fara sens.
Te-ai schimbat si rictusul din coltul gurii sta marturie. Nu-mi spune nimic pentru ca stiu ca viata s-a razbunat. Restul sunt detalii iar mie nu-mi plac detaliile.