Trecusera doi ani in care au fost certuri dar si impacari.Greu cand era departe dar perfect cand era langa mine.Inainte de pleca am hotarat sa mai dam o raita cu motocicleta ,o iubire impartasita de ambii.Masinile erau rare si el a vrut sa incerce ceva singur iar eu am ramas sa admir linistea padurii.La putin timp un zgomot m-a trezit la realitate in momentul in care l-am vazut jos si motocicleta la ceva metri.Nici pana azi nu imi amintesc ce s-a intamplat.Sincer nu vreau.Totul este numai franturi.Ultima data cand i-am vazut lumina din ochi mi-a spus ca ma iubeste.Stiam dar era prima data cand o auzeam.M-am trezit parca din somn pe holurile spitalului.Cineva ma intreba ce s-a intamplat ,daca sunt bine.Ce contam eu?Nici nu stiam ce caut acolo.Filmul s-a derulat si m-am trezit acasa la el.Am crezut ca a fost un vis vazandu-l in pat.Faptul ca dimineatza patul era un sicriu iar in jur lumea era in negru imi parea ciudat.Ii simteam mana calda..Ceva parca era diferit dar nu realizam ce.Cand sicriul a fost acoperit am simtit ca imi lipseste ceva.Am vazut in poza aceeasi ochi si am inteles ca nu mai e.Filmul mi se derula in minte si nu imi venea sa cred.O saptamina am dormit in patul lui pentru ca il simteam acolo..in aceea camera ,in toate lucrurile ce ii pastrau inca suflarea si mirosul.Multi nu intelegeau ce s-a intamplat pentru ca nu puteam povesti.De la primele cuvinte ma innecam in lacrimi,ca si acum de altfel.Au trecut luni in care fiecare imi spunea acel cuvant gol ce este pentru cineva ce nu mai e.Putini au inteles ca orice cuvinte sunt inutile si ca mai mult ca orice o imbratisare si sa simt ca imi sunt alaturi valoreaza mai mult.Se spune ca timpul vindeca ..poate..dar nu aduce uitarea.
No comments:
Post a Comment