As vrea ca totul să fie ca în aceea zi caldă de mai când m-am simţit cea mai importantă persoană de pe pământ...
dar nu mai e...e februarie şi totul se complică din nou.
mi-e frică de ceea ce mă aşteaptă, dar într-o oarecare măsură simt că sunt pregătită pentru provocari noi...
sau poate şi asta e doar o iluzie...
iluzii...ştiu multe...ştiu şi mai multe deziluzii...
toate...toate ale mele...doar ale mele...
era uşor odată...demult...când priveam lumea cu alţi ochi...cu ochi de copil care vrea doar să se joace...
dar acel copil a crescut şi dorinţa de joacă s-a stins.
poate ar fi fost mai bine să nu fi făcut atâtea greşeli, dar le-am făcut.
nu mai pot schimba nimic, deşi dacă aş putea, aş merge iar la acea ziua caldă de mai şi în loc de reproşuri te-aş strânge tare în braţe şi nu ţi-aş mai da drumul...
trebuie să recunosc că îţi duc dorul.
atunci, să fie acesta un ultim rămas bun.
No comments:
Post a Comment